Oferta Academiei Tehnice Saint-Gobain în contextul Legii 163/2022
Cursurile acreditate ANC, potrivite și necesare în contextul intrării în vigoare, începând din 25 august 2023 a Legii nr. 163/2016 privind calitatea în construcții, care la art. 9, lit. n prevede: “n) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcţii”.
Cursuri acreditate ANC oferite de Academia Tehnică Saint-Gobain
Saint-Gobain deține competența UNICĂ la acest moment în rândul producătorilor de materiale de construcții de a desfășura CURSURI acreditate de Autoritatea Națională de Calificări, conform legislației curente în vigoare (care s-a modificat în 2022).
O experiență de 9 ANI în acest demers ne recomandă. Academia Tehnică Saint-Gobain a primit prima acreditare în 2014, iar pe baza rezultatelor pozitive obținute de cursanți, a experienței dovedite de colectivul de traineri și a dotărilor adecvate, a primit re-acreditări ulterioare. În 2022 Academia Tehnică a fost re-acreditată prin autorizația eliberată de ANC - Autoritatea Națională pentru Calificări din România - în baza legislației actualizate și acum oferă nu numai cursuri de INIȚIERE, ci și cursuri de CALIFICARE în meseria de Montator pereți și plafoane din gips-carton.
Prezentăm detalii în atașamente despre cursurile acreditate ANC
PROGRAMUL DE INIȚIERE ÎN CALIFICARE - în urma căruia se obține o Diplomă de absolvire emisă de Ministerul Muncii și Ministerul Educației (cu rol de diplomă de studii), pentru 3 competențe.
PROGRAMUL DE CALIFICARE – în urma căruia se obține o Diplomă de calificare emisă de Ministerul Muncii și Ministerul Educației (cu rol de diplomă de studii și calificare în meseria de Montator pereți si plafoane din gips-carton), pentru toate cele 12 competențe.
Oferta educațională a Academiei Tehnice Saint-Gobain este mai largă, cuprinzând și Cursuri de specializare SGCP, la care se oferă Diplomă de participare emisă de Saint-Gobain Construction Products SRL, cu module de scurtă durată cu prezență fizică - în cazul elementelor PRACTICE, combinate cu teoria; sau module online digitale, în cazul cursurilor TEORETICE.
Aceste cursuri acoperă o arie mai largă, pe lângă cursuri pentru lucrările de construcții pe bază de gips-carton, pregătind cursanții pentru lucrări de finisare a pereților, de placare cu gresie/faianță/piatră, de realizare a sistemelor de termoizolare, etc. – soluții realizate cu produse din portofoliul mărcilor Rigips, Isover și Weber.
Detaliile pot fi discutate cu liderul Academiei Tehnice, pentru a avea o afinitate maximă cu tipul lucrărilor executate de partenerii firme de construcții în activitatea lor curentă.